FOTO** Craioveanu s-a lansat în modă: „Dacă era soția mea aici, îmi făcea un marcaj mai strâns decât Bumbescu”:)

FOTO** Craioveanu s-a lansat în modă:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul mare atacant al Universității, Gică Craioveanu, este
polivalent. După ce s-a lăsat de fotbal, a devenit edil în Getafe,
dar și jurnalist la o televiziune spaniolă. Mai nou, Craioveanu s-a
apucat și de prezentări de modă.

Acesta a profitat de vizita sa în Bănie pentru a le prezenta
oltenilor, și nu numai, un nou costum de baie revoluționar,
confecționat dintr-un material special, care permite bronzarea
uniformă. „Este un costum dintr-un material nou, cu multe
microgăuri care permit trecerea luminii solare și sper din tot
sufeltul să aibă succes. Eu l-aș purta acasă la piscină pentru că
la plajă mă vede lumea cu burtică și nu e bine. Părinții mei și-au
dorit ca eu să fiu între Brad Pitt și Tom Cruise, dar eu am ajuns
ca Chuck Norris, deci nu aveam nicio șansă să fiu model”,

a declarat Craioveanu.

Acesta a glumit și pe seama faptului că pe parcursul
prezentării, a fost flancat de două modele îmbrăcate în costume de
baie: „Fetele sunt foarte frumoase, dar sunt prea tinere
pentru noi. Oricum, dacă era soția mea aici mi-ar fi făcut un
marcaj mai strâns decât Bumbescu”,
a declarat
Craioveanu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Maghiarii din România se revoltă. Este o situație fără precedent
Maghiarii din România se revoltă. Este o situație fără precedent
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×